Clujenii au o mândrie aparte pentru orașul lor - e natural să fi mândru de locul în care te-ai născut sau locuiești de ani de zile, pe care îl îndrăgești, în care ți-au crescut copiii.
Acestei mândrii îi șade foarte bine însă compania unei viziuni pragmatice care te împinge să te întrebi: "bine, bine, dar cum este gestionat orașul meu?"
În plină toamnă, vedem o mulțime de bicicliști care profită de zilele acestea calde și minunate, vestita toamnă de Cluj.
Îi observăm cum se chinuie să urmeze piste care încep aiurea și se termină nicăieri, alternând între trafic, treceri de pietoni și trotuare, în atâta smog încât unii mai sensibili aleg să poarte măști de respirat pe față și bine fac.
Sunt atât de fracturate pistele Clujului, încât nici primăria nu a îndrăznit să facă o hartă a lor - vă provoc să o găsiți!
Asta e ideea de piste dedicate bicicliștilor, a unui primăraș care a copilărit fără bicicletă:
După ce slujbașii primăriei îi vor fi adus înainte acest semnal de alarmă, ne putem aștepta la o nouă cascadorie de imagine (PR) cu mocănașul călare pe o bicicletă.
Și când marcaje noi se cer, doar se improvizează cu bidineaua de vopsea neagră peste cele vechi, astfel încât nimeni să nu mai știe care dungă să o urmeze - cea albă reflectorizantă, sau cea neagră care i se suprapune?
Asta pe când într-o țară cu mult mai mică și săracă în resurse, țară pe care mocănașul-edil-șef a vizitat-o fără ca să priceapă ceva, se pot construi adevărate piste, delimitate cu borduri pentru siguranță, marcate clar și suficient de late pentru a face loc tuturor celor care aleg să se deplaseze prin puterea propriilor picioare.
E vorba de Olanda:
Sens giratoriu pentru bicicliști
Și țineți-vă bine.. sens giratoriu SUSPENDAT pentru bicicliști!
|
Văd Clujul zilnic de pe bicicletă și mi-a ajuns. Nu am unde parca mașina, dar nici unde mă deplasa în siguranță cu bicicleta.
Amu' e gata. De la anul, altul!
sau sa il batem la cap cu pistele neconectate de cate ori iese la plimbare, fiindca se plimba des pe jos prin oras. Cred ca e inconjurat de incompetenti care il mint in legatura cu calitatea pistelor
RăspundețiȘtergere