Pentru un Cluj nou, prielnic, prietenos, sustenabil.

Se afișează postările cu eticheta Corupție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Corupție. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

boc și bulgărele de sare - cum să îți bați joc de clujeni și de banii lor

 Ce se întîmplă cu Clujul a depășit demult stadiul unor simple greșeli comise de către niște edili incompetenți și corupți, ci conform zicalei "viața bate filmul", pur și simplu întrece de departe cele mai ridicole filme de comedie produse vreodată.

Lucrările de la podul Porțelanul stagnează de doi ani din cauza unui depozit de sare aflat la baza unuia dintre capetele podului, iar omulețul-șef ne anunță cu un tupeu inimaginabil, că "așa e viața".


Lucrările la Podul Porțelanului au fost sistate pentru că s-a găsit un zăcământ de sare, care nu a fost evidențiat în studiile geologice plătite de Primăria Cluj-Napoca. Nu s-a lămurit nici astăzi dacă firma care a făcut aceste studii și-a făcut treaba sau nu. Se pare că nici nu mai contează, pentru că acum primarul Emil Boc pune acele erori grave, care puteau duce la surparea podului, la sertar.
Desigur că lucrările trebuie reluate de o altă firmă și vor costa în plus, dar nici acest lucru nu pare a conta, fiind doar o problemă care apare inevitabil pe fondul numărului mare de proiecte derulate de Primăria Cluj-Napoca. 

sursa: StirideCluj 

Și totuși.. ceva nu se pupă, iar clujenii au arătat într-un recent sondaj de opinie că sunt sătui de caraghioslîcul și mizeria cu care această gașcă de paraziți ne-au împresurat și că nu l-ar mai vota pe Boc în veci. Clujenii dixit:


NOTA DOI

DOI Ș'-UN SFERT, PLUS corijenți diletanți, dar activisti.


tony

Ce nota ai putea sa-i dai unei administratii care conduce urbea dupa interesele lor proprii fara legatura cu cetatenii?


JOS BOC

Corupt si incompetent ordinar. Da-ti demisia de onoare gunoiule ca esti depasit de situatie Nu ne mai chinui, ca nu esti in stare sa faci nimic.


Florica

Daca la un pod de 5m apar probleme care dureaza 3-4 ani sa ne spuna cum va rezolva problemele si in cat timp la un proiect cum este metroul preconizat sa dureze 10 ani?!


Velu

@Florica: Exact! Foarte bine punctat!


Aritmeticeanu

Stai jos Boc, nota minus infinit. Sper sa iei a treia cizma.


Iosif

Nu ti-e RUSINE mai nemernicule???? La un oras de dimensiunea Clujului sa te lauzi ca proiect remarcabil intr-un an de mandat ca ai renovat doua sali de sport de liceu????? Rusine TICALOSULE si celor care te-au votat!!!


dobitoc,nemernic si talhar ordinar!

Si in tarile civilizate apar probleme la lucrari dar se rezolva dar cum Romania incet devine o tara de lumea a treia cu favela Cluj in frunte aici nu se poate rezolva nimic. Problema cea mai mare este ca nimeni nu intreaba ce sa intamplat cu banii aruncati pentru acel pod ne existent si de ce nu s-au finalizat lucrarile la podul existent!


ia vedeti...

Simplu si pt DNA. Legatura dintre Boc&comp cu firmele capuse care au facut pre ante feza si studii diverse. Cat a costat, in ce au constat, facturi hiper umflate, pixul scrie, banii curg, rezultatele se vad. La fel Pata Rat cu groapa fumegand de 16 ani de zile, ce mai, cancer curat pentru Intre Lacuri si A Vlaicu, si invitatie pt turistii care aterizeza la Cluj, de pute de trazneste. Aici se platesc penalizari si penalitati de milioane de euro, nu din banii lui Tise si nasul Boc. Da, si aici de vina e raposatul Veres. Iar aflanadu-ne in aceea zona, credeti ca politistul ala local care trage filme in zona aeroportului e chiar tampit? Aici s-a furat la greuceanu, milioane de mc de balst, asfalt, ore umflate, deconturi motorina, etc. Iar daca venim spre cluj practic nu exista zona in care nu s-au facut manarii ingrozitoare pt clujeni dar imbucuratoare pt Unii, oare mai dormi linistit Boc? De aia ai sustinut pe Citu care a debarcat USR in special pe Steluian de la Justitie ce voia sa-ti schimbe pupila-puparo, Crin Bologa de la DNA. Sa nu dormi linistit, la cat rau ai facut acestei comunitati o vei merita cu varf si indesat. Acolo o sa ai ocazia sa scrii despre Dreptul Constitutional , nemernicule. Poate prinzi si functia de Lector la parnaiasi, sa-i inveti :daca gasim un portofel, ce facem cu el?


ohhh ce-mi place!!!

@ia vedeti...:


georghe

miezu problemei e ca degeaba multa lume stie de combinatiile lui boc si de faptul ca nu a facut nimic pt acest oras, la alegeri tot 80% o sa aiba.


Cu PAUNEL imreuna la GHERLA !

Asa de ANUL NOU !


injectia sa isi faca treaba in pitic!

@Cu PAUNEL imreuna la GHERLA !: Da Doamne!


jijiku

si spagarul asta cu Paunel vor METROU la cluji ??? astia nu-s in stare sa repare o poteca...


Sa vezi la metrou probleme complexe!

daca la un amarat de pod "apar probleme complexe" ... dupa ce dai milioane pe studii de fezabilitate si pre fezabilitate ...


Ooops

Pentru ca "problemele apar", l-as intreba pe monsieur Boc, au fost efectuate studii de fezabilitate inainte de a se porni lucrarea ?! Nu este si acest aspect al solului parte a studiului ? Cat au costat studiile premergatoare ?! Mie imi pare ca pe masura ce "problemele apar", rasar vile si apartamente in ograda unora...


georghe

BRUSC A APARUT UN BULGAR DE SARE SUB POD, ASTA DUPA CE S AU FACUT TEORETIC STUDII GEO.

MARS MA, DEMISIA!!!!!!!

ALLLLLLLOOOOOO DNNNNNAAAAAAAAAA


Alex

Sociale, "casi" etc -check, gratuitati pentru pensionari - check, bugetari multumiti - check, functii in institutii publice obtinute pe line politica - check, alegeri intr-un singur tur - check, pariu pe cat vreti ca mai ia un mandat.

Alegerile intr-un singur tur la locale e cea mai mare lovitura la adresa democratiei, ne lasa pe mana baronilor locali.


@

Ceasul rau acolo la Podul Portelanului, nu e nimeni de vina


jiji

care o fi mai dobitoc: votantul lui boc sau boc insusi ?




miercuri, 13 octombrie 2021

Pasajul care nu va fi: încă o dovadă că primăria este în cîrdășie cu mafia imobiliară din Cluj

 Propunerea unui pasaj subteran care să fluidizeze traficul infernal din Piața Mărăști, a fost respinsă cu nonșalanță de primărie, pe motiv, țineți-vă bine, că "nu sunt bani și că tunelul ar atrage mai mult trafic" - era să cad de pe scaun de la atîta tupeu și desconsiderare a clujenilor!


Se poate și așa, dar la Timișoara!

    Aș vedea în zonă un tunel dinspre Aurel Vlaicu, până la intersecția cu Crinului, nu neapărat pentru fluidizare (dar pentru ce, pentru căprioare? - n. red.), dar nu aș dori să vedem coadă în sensul giratoriu. Așa cum e acum, va fi o coadă permanentă. Planșele prezentate ne duc cu gîndul la o zi liniștită de august, dar acolo va fi trafic infernal. 

Dacă facem un tunel prin decopertare l-am face și dinspre Aleea Bibliotecii spre strada Fabricii. Ca pieton aș vrea mai multă liniște, iar tunelul ne-ar putea asigura acest lucru.

Am văzut cum e la Viena. Acolo am văzut că prin foarte multe intersecții se merge asa. Să facem un proiect pentru generatiile viitoare”, a semnalat activistul Adrian Costina. Acesta a lăudat propunerea de relocare a benzinăriei OMV și a magazinului Profi. 

Ovidiu Cîmpean, directorul de dezvoltare a Primăriei Cluj-Napoca, a spus că nu sunt bani europeni alocați pentru tunel. ”Nici pe programul 2014 - 2020 și nici pe 2021 - 2027 nu se arată oportunitatea de a se finanța un tunel”, a replicat scurt acesta.

Arhitectul Planwerk, Tudor Pănescu, a intrat în detaliu și a spus că tunelul numai ar atrage mașini. 

A existat o idee de tunel, dar acestea sunt gândite pentru a fluidiza traficul auto nu să facio inducție de trafic auto. Muți problema din sensul giratoriu spre Sfîntul Petru, unde capacitatea Bulevardului 21 Decembrie este limitată. Presiunea trebuie limitată, presiunea traficului auto, de aceea sunt proiecte în derulare cum e proiectul de pe traseul căii ferate (Câmpul Pâini, ca drum secundar) sau centura metropolitană. Nu cred că poți elimina complet imaginea mașinilor”, a spus arhitectul Tudor Pănescu, din partea Planwerk.

Ovidiu Cîmpeanu a intervenit pe final și a spus că soluția este centura metropolitană, pentru că traficul atrage trafic, așa cum s-a arătat în studiile făcute de Primăria Cluj-Napoca.

Batjocura este atît de evidentă, încât numai cine are șoric în loc de obraz nu o percepe. Ce spun, dar din păcate nu fac, clujenii:

Cum voința politică este întotdeauna de partea rechinilor imobiliari și doar ocazional și de formă de partea cetățenilor, de ce ne-am aștepta la rezultate diferite din partea acelorași trepăduși? Trebuie schimbată din temelie toată gașca din primărie și aduși oameni noi și curați. Anticipate, sună bine?


Clujul are cica o facultate de arhitectura. La facultatea aia predau niste profesori, care toti au firme de arhitectura si planificare urbanistica, gen Planwerk in cazul de fata. Acuma la ce tampenii s-au facut in ultimii 30 de ani in Cluj e clar ca arhitectii astia si-au adus aportul, desi n-ar recunoaste in ruptul capului. Uitati-va la toate neroziile construite in orasul asta, uitati-va la toate ineptiile urbanistice care au facut din Cluj un oras arhiaglomerat, inghesuit si de nelocuit. Ei bine, sa stiti ca cei carora trebuie sa le multumiti sunt in primul rand aceste "somitati" care se pretind arhitecti, profesori-doctori in urbanism si specialisti de renume care i-au sfatuit pe toti ghiolbanii ajunsi primari si consilieri locali in Cluj-Napoca. Mafia arhitectilor merge mana in mana cu mafia politicienilor, sunt infratiti in sifonarea banului public si in mutilarea orasului in care traiti. Multumiti-le pentru tot ce traiti acum si pentru mizeria ce va sa vina.

Dupa ce a asfaltat toate parcurile Planwerk vine cu idei de spatiu verde in Marasti. Doar ca copacii nu vor arata ca in poze. Vor fi tufe semiuscate de platani cumparati de primarie pe bani grei (4000eur/buc, cunoscatorii stiu) ca alea din centru.

Marian G.

Un tunel nu ar atrage trafic, arhitectu ala e retard, uitati-va doar la efectul podului dinspre Str. Fabricii.

Cand aud de Planwerk mi se ridica parul in cap si mi se inmoaie....picioarele! Realizarea lor majora o reprezinta distrugerea centrului orasului sub pretextul redarii spatiului catre cetateni. Daca in anii 90 picam in fund cand se organiza un concert in centru, acum nu mai vreau sa vad nici o manifestare de gloata...vreau doar spatii verzi. 

Planwerk a realizat in jurul bisericii Sf Mihail un fel de platou al vechii Sala Sporturilor, cu aceeasi functionalitate: adunarea ocazionala a gloatelor pentru circ si paine. In rest trebuie sa suportam o fada si terna apasare a griului granitului. 

Acum insa Planwerk isi ia revansa: distruge printr-o inspirata ingustare toate strazile adiacente Pietii 14 Iulie. Posterele arata alveole verzi cu bancute, garduri vii, mese de pingpong, mini-parculete etc...dar ghici unde? Pai...pe strazi...mai exact in locul strazilor! Din care raman alei pavate cu latime sub o banda de circulatie. Haios este ca in planse apare asa...ici colo...cate o masina parcata. Dar restul de 99% din masini unde dispar? Nici in curti nu pot fi bagate, ca intrarile sunt blocate cu fantasmagoriile anterior mentionate. 

Din plansele Planwerk lipsesc doar caprioarele care maninca trifoi din mana copiilor si pestii care sar zglobii din Somes ca sa intregeasca imaginea raiului din brosurile Martorilor lui Yehova. Deh...asa e cand vin strainii sa-ti mute mobila prin casa!
Si acum vad ca se implica si in Marasti...vai de capul nostru.....

deci Planwerk s-a gandit sa faca BLOCURI in piata Marasti, sensul giratoriu ... oare de ce ?

ce motiv ascuns ar fi ca sa se propuna BLOCURI peste blocurile si lipsa de parcari din zona ?
logic nu e avand in vedere inghesuiala de Blocuri din zona si traficul sufocant, lipsa parcarilor, etc.

@adica ... BLOCURI pe locul unde e OMV si PRofi: Sa faca bani ala e planul. Pe rechinii astia imobiliari nu-i intereseaza traficul. Cei mai multi au vile la liziera padurii si oricum nu au de mers la munca.
Ies la cumparaturi, terasa sau la amanta cand nu-s ore de varf.
Ce mi se pare foarte ingrijorator e ca vor sa faca "locuinte sociale" 
acolo!!!

@Alex: asta cu blocuri sociale sunt corasonul spalatilor pe creier slabi de ingeri .. cum sula SA faci sociale cand blocul de langa interservisan capat tutulescu aw care 4k EUR MP... Aici va fi 5k

@Costea: O sti pe aia cu vrem casi? Nu zi hop, astia sunt in stare de orice. Sa-mi zici cate K mai iei pe mp daca aduc cortarii acolo, poate kg de mere, sau cartofi...
Si nu-mi spune ca bat campii, au mai incercat si comunistii figura asta, cu rezultate pe masura fireste.

@Alex: doar ca aici avem de a face cu Mafia imobiliara bokistaneza .. iar gunoiul boc nu are Niciun interes sa le ***a planurile .. din contra ..faciliteaza prin ASA zisele planse colorate

@adica ... BLOCURI pe locul unde e OMV si PRofi: Invatati sa va orientati si apoi comentati

Toata mascarada asta de plan s-a facut pentru ca un dezvoltator imobiliar sa poata ridica blocuri de 10 etaje pe locatia Profi - OMV.

@Calin: corect - așa funcționează piticul!

"Acesta a lăudat propunerea de relocare a benzinăriei OMV și a magazinului Profi" , auzi la el a incasat spaga si acum vine cu propuneri, auzi propunere de un parc ce ziceti?
Rahatul tau cu locuinte sociale" nu atrage mai mult trafic?
Am stat acasa la alegerile locale, la alea care urmeaza o sa fac campanie.
NU MAI AGLOMERATI ORASUL 
NENOROCITILOR! E jale deja.

@Alex: Ar merge acolo: un parc, spital, liceu si cresa....dar la cum e mafia lui Boc cel mai probabil o sa faca vreun mall sau niste blocuri

corect!!!!! ma alatur! 

miercuri, 15 septembrie 2021

Parcul cu mere - abandonați orice speranță: BETONAT. Verdeața, ceva INTERZIS în Cluj.

Celor care și-au făcut un dram de speranță cum că Boc face ceva pentru Cluj, le ofer ocazia pentru un duș rece: cei care îl numesc ipocrit, corupt, neblejnic, se vede că au dreptate. 

Suspiciunile exprimate de clujeni cum că refacerea parcului Ștefan cel Mare e doar o altă oportunitate pentru distrugerea spațiului verde prin betonare, desigur însoțită de grase "comisioane" (adică șpagă), sunt deplin îndreptățite. 

Iată ce are loc chiar azi: gardul verde plantat acum zeci de ani, atât de dătător de relaxare și de oxigen în fața traficului imposibil din oraș, este smuls cu excavatorul. 

În locul verdeții relaxante și binefăcătoare, vor fi desigur "plantate" betoanele și suprafețele cauciucate atât de dragi și de profitabile micuțului satrap penticostal & șleahtei care călărește Clujul de mult prea multă vreme.. totul în numele progresului, a "smart city", de fapt o batjocură și un scuipat în fața noastră:




Un dezastru incalificabil, girat de unul care în vreme ce e o biată slugă, se comportă ca un zbir pe fieful lui.


Păi bine boculete, clujeni au o cu totul altă părere despre prestația dumitale - să fie ăsta vreun semn că trebuie să instalăm un om care simte pentru Cluj, în locul piticaniei comuniste?

Modernizarea parcului din spatele Teatrului Național înseamnă raderea tuturor gardurilor vii de acum, pentru ca ”conceptul” arhitectural e că spațiul deschis e mai frumos și mai la zi.

Are cineva informatii despre asta? De ce sa avem o centura verde intre masini si cei din parc? Am mostenit-o de la alții, a crescut frumos. E mult mai bine s-o tăiem”, critică clujenii pe grupul Clujul Civic.

Harcea Parcea
Deci decalara Parcea Harcea, pentru evenimente. Aici se vor ingropa bani grei, in cele 10 luni care va fi un an si ...luni. Dale, borduri, studii, copaci si palmieri aiurea-n tramvai, banci cu wifi si alte bazaconii. Imbina placutul cu utilul, locul e promis comunitatii lesbienior, pe langa buda cu cabine de penetrat anusuri, ca si stampila lor conteaza, pentru acest nevolnic, Pitic Gretos. Iar firma care va lucra e probabil una abonata la banii publici sau una infintata de vreo jigodie , pui de securist gen Butea/Untold ori ceva fufa de la Primarie. Bhaa clujeni, nici acum nu v-ati dumirit? Cand exista atea probleme cu infrastructura proasta a orasului, asta face si toaca bani si nervi. Rusine celor care ati stat in case "ca n-am cu cine sa votez"!

Ăștia distrug tot ce-i verde, normal și bun. Bocăilă și șleahta trebuiesc zburați acum în toamna asta printr-un referendum pentru alegeri anticipate!

Platani ... ferme de Tigrii Platanului ... sa ne mai "gadile""
o mica intepatura, piscatura, gadileala de la minusculele gaze Tigrul Platanului e binevenita oricand de cetatenii (sclavii) clujului ... fiind un extra topping, bonus de la Masters.

Se face un bloc cu niște penthouse de 70 mp :))

ttt
Dale si betoane! Atata stie sa faca Bok. Taie verdeata si betoneaza tot!

REFERENDUM pentru alegeri anticipate, anyone? 

duminică, 29 august 2021

Prezicerile unui mincinos - devin acestea realitate? Cică vom renunța la mașini.. hai sictir!

 


Asta-i din seria: "dorințe care să se împlinească dacă destui fraieri vor crede în ele".. auzi tupeu - Boc ne spune că vom renunța de bunăvoie la autoturismele personale pentru care plătim bine mersi taxe și impozite, pentru ca "domnia" sa, să scape ușor de promisiunile cu care i-a dus cu zăhărelul pe clujeni: centuri, pasaje, parcări...

"Biciclete, transport public nepoluant pentru ca oamenii să renunțe la mașină. Nu vor renunța dacă nu au alternativă credibilă și de calitate

Toate acestea firește pînă în 2035, cînd responsabilitatea și mai ales existența lui, vor fi fost de mult uitate. În ciuda gargarei deșănțate, clujenilor le miroase rău de tot putreziciunea și nu se feresc s-o spună pe față:


Asta inseamna ca ioc centura, pasaje. Se va marja pe parcuri, borduri cu wifi, paduri tropicale cu elefanti si zebre. Si bine inteles metroul, ce se va discuta si pre ante prefezabilita pana la calendele grecesti. Asta s-a votat, atata se poate.

Toate dezbaterile pe care le inițiază sunt aberații.

Bineînțeles cu verii primari 5/12

Paranoia se numara printre afectele adverse ale serurilor?

că dară numa un-ui domn profiezor die univerzităț die advocaț șî procoror că dară tare bine zice să nie scape die masîni care fac polutie șâ toxe c-ăi plin die cancere șî șancăre șî tăte cele că șî la noi pie Mehedinț âi plin die mașînă die ceea trebe die urjență să lie ducă pie tăte la fieru vechi că âs părcate pie trotuarur șî âncyrcă că dacă vine vro sălvare or ***peru nu-au pie unde să trece șî omini mor su arde tăt că di ceie noi la-m votat pie Dânsu la tăte alejer c-io fost șâ la riferendur șâ lșa Prisidintele că așe âi

Limbricul băsist nu ajunge la pedale și pe scaun deodată. Idiotul tembel ca și ăia care l-au votat.

Bă, deci nimeni n-o vazut ca de Pitic ce ii nu ajunge la scaun...nimeni ba....

:::):)))):::)))))))

 

V-am pupat

Eu m-am mutat la Timisoara va pup si va doresc sa fiti primar pana la pensionare. Chiar nu mai este problema! M-ati convins sa plec! " Multumesc"

pana in 2013 trebuie sa scapam de personajul asta sinistru

@pepe: corectie- sa scapam de el pana in 2035. era super ok schimbat pana in 2013, dar... altfel au iesit voturile. are omul lipici.


aduci mii, zeci de mii de oameni intr-un oras facut pentru maximum 250.000

ce idioti

Nici la scaunul de la bicicleta nu ajungi mocan borât.

@Madmax: acum văd - excelentă observația!

daca e asa prost de ce l-ati votat in proportie de 70% si multi dintre voi ati stat acasa in ziua votului? DE CE?

Dosarele cu sina vor fi DIGI-talizate
............................................................
Penticostalilor ce parere aveti ?
Apa de la cascada Valul Miresei va poate spala ?.

Mai Boc , Bloc , Floc
Imi i-au tara inapoi si orasul
PENTIOCOSTALILOR Emigrati Plecati, ati distrus un Oras.
Bunul Dumnezeu credeti ca apara ? SATANELOR!
Ati ajuns de rasul curcilor si televiziuni nationale rad de voi .
Mirositi a Jmecherie si prostie de la o posta.

@2035 !!!: pe EI și pe mama lor de demoni și derbedei. Din care gasca faci parte sa NE alăturăm?
Împreuna suntem o forța in fata căreia dracii se duc pe sula sau după…. Sănătate, prieten drag!

Bok garajul tău l-ai demolat ? Te-ai notificat limbric băsist ?

Un nerealist și fără perspectiva. Mai bine sa ne plimbam online. Și pe mama care umbla acuma n nota, i o dau lui, pe pista. Ca pe bicicleta nu poate, ara mana fracturat și piciorul fracturat. Și 80 de ani. Hai sa vedem, cum o duc la control? Cu ambulanta care vine mâine?!

Ce convenabila concluzie domnu' Boc! Nu mai trebuie sa faci nici centura Clujului si nici PNL-ul nu mai trebuie sa faca autostrazi...

Aceasta sclipire de geniu ce eclipseaza orice studiu de fezabilitate...

Ii asa pitic ca tre sa stea pe bara la bita nu ajunge la scaun. :)))

@MP: Corect. Bwlagiu n-ajunge la pedale si ii intra tzeja-n cwr . Sa il vedem cum mere pă bara aia de la primărie până acasă și napoi. Marș shorecule!

BRAVO lu' domnu' sef de la Rachitele. Poza e pt "imagine", pt prostii fara creiere, fostii Funarioti..!!
Ii spala pe creiere pe dobitoci, ca d'aia is dobitoci sa-i prosteasca !! Prostii cu doi neuroni au drept de vor, apropo..!
Domnu' asta SEF are cel putin 3 masini la dispozitie cu care incurca traficul in Cluj.....si Napoca..!!
Nevasta-sa 
inca una, iar fiicele ( doua ) inca doua masini cu care incurca traficu' dar domnu' taran isi face "imagine" , pt prosti...am mai zis !!

::))))::)))))))))

NO METRO

NO CENTURA

NO SOMEȘ NAVIGABIL

Acest personaj trebuie internat neaparat

@Clujean 100%:
Da cu toba ce facem ?.

Boc ar trebui sa renunte de pe acum la masina personala. Sa dea exemplu.
Bineinteles ca nu o sa o faca , el da din papagal ca o tatza si atat. Cred ca bate vantul la el intre urechi.

eu sper ca pana in 2035 se trezesc proslataii aia de la clooj si nu mai voteaza pe incompetentul asta

Einstein al clujului a Inventat Perpetium Moblle.
Eu stiam ca femeia ii Schimbatoare ... La Dona ii Mobile .

Sunt de acord doar daca si politicienii ca si model de urmat vor renunta la randul lor.

"Clujenii renunta de buna voie la masini" - de aia e rezervata toata luna Septembrie la imnatriculari ?!
Doar minciuni si abureli ca sa isi pregateasca terenul pe cand vor venii urmatoarele alegeri si nu va avea nimic cu ce sa se laude.
Parkingul din Hasdeu trebuia terminat in 2020, nu ai ce sa te lauzi cu ala.
E penbil sa vorbesti despre 
un oras nepoluant dupa ce ai umplut cu bloace toate petecele de spatiu verde lasate intre blocurile vechi.

@Marius G.: Nu se poate sta la rand? Numai online se face ?

@Doar online?: Eu stiu ca la inmatriculari in Cluj Napoca e cu programari online.
In schimb se poate merge si la Turda si acolo e cu stat la rand, te pui la rand la ora 6 sa poti prinde si tu un tichet la ora 9 cand deschide usa si poate pe la 12 ajungi si la ghiseu.

Homalau corupt, marioneta nwo, esti asa pitic ca mergi cu nasu pe sus pe sub lantul bicicletei

Vreau sa-l vad pe Boc urcand Republicii cu bicicleta. Si nu zic nimic de iarna, nici de pistele alea nenorocite cu vopsea alunecoasa... Nici de incapacitatea lui de a gandi niste solutii rationale de mobilitate. Ce a facut Boc pt Cluj? Desene aiuritoare pe asfalt, taxe peste taxe, distrugerea afacerilor din Centru, autorizarea blocurilor intre case, etc. Vorbeste de metrou, dar e incapabil sa faca un pod de 30 de metri. Hai, sictir!

@Alin:Foarte bine punctat!

@Alin: cel mai bun comentariu!bravo!

@Alin:
L.sa-l indic !
trebuie sa mai pun si niste puncte dar nu pentru tine , pentru alti cititori .
Vine Untold , bine imi pare in gradina am o floricica si Floc vrea sa-mi faca un bloc , sa il LAS !?
Urmeaza Leapsa pe Cocotate !
Intrarea ii libera !
O zi minunata sa aveti Dragi Clujeni .

@Ai uitat :
Nu l indica.
Pana după Untold- Brandul de promovare a turismului clujean get beget și nu numai.

Ma bucura faptul ca in 2035 pata asta de 💩 va fi sub pamant, nemancat de viermi (ca si ei au standarde,totusi), va fi doar o amintire: tii minte cand aveam ca si primar un clovn de rachitele,oare mai traieste? raspunsul va fi NU, a picat in gaura de metrou

@maidanez:
Paranoia si Schzofrenia nu-l Lasa.
Alt maidanez.

Vai de putoiul piticului.
In 20 de ani, n-a facut NIMIC monumental in Cluj, doar a administrat BANII adusi de cei din privat.
Pistele de biciclete actuale incep nicaieri si se termina tot nicaieri. Nu exista legatura intre piste, e imposibil sa ajungi dintr-o parte a orasului in celalalt folosind pistele. Sa nu mai zic, ca si alea cateva cioturi 
de piste is mai tot timpul blocate de masini.

@Geo: asa este
De ce nu isi propune sa opreasca constructiile in Cluj? Vrea sa faca probabil blocuri si pe strazi si noi sa circulam cu trotinete de lemn adusa din Rachitele.

Ioi saracu pitic, nici nu ajunge la scaunu de la bicicleta :))))

Bah m u i e da-mi tu bani si maine ma duc sa imi iau masina electrica.

@ion: mie și dacă îmi da bani nu îmi iau electrica