Pentru un Cluj nou, prielnic, prietenos, sustenabil.

marți, 8 septembrie 2020

OZN-urile au furat tomberoanele de reciclare! Banii curg mai departe în buzunarele cui trebuie.

După o perioadă în care ne-am obișnuit să reciclăm comfortați cumva pentru dublarea prețului serviciilor de salubritate prin prezența acestor tomberoane, acum am rămas cu PET-urile, badoagele și sticlele în pungi, umblând bezmetici pentru a găsi un loc unde să ne descotorosim de ele.



Din Gheorgheni, Piața Mărăști, Centru, Dâmbul Rotund, până în Mănăștur, vă provoc să le găsiți, să le fotografiați, apoi să ne trimiteți imaginea pentru publicare - doar semnalați printr-un comentariu.

Iată și o modalitate pentru a contracara mizeriile piticului:

sesizați Garda de Mediu

Nu mă aștept ca piticul să vâneze tomberoane prin oraș, dar pentru asta a angajat pe un salariu regesc, un "city manager", pe Mr. Șurubaru, a cărui treabă ar trebui să fie și urmărirea felului în care Brantner își achită obligațiile față de orășenii care le plătesc sinecurile.  Ori asta fix nu se întâmplă - de ce să îți faci datoria față de cei care îți plătesc salariul, când poți să freci menta a-la-Cluj?

Însă, pentru a inspecta aspersoarele instalate inutil în Parcul Mare,  însoțit de liota de slugi și gașca de PR (nu unul, ci doi fotografi!) , are vreme, că deh, dă bine dacă îți imortalizează mecla aia' de bidon turtit, pentru impresionarea votanților - nu că-i mai importantă reclama decât conținutul?





Cu măscuța regulamentară la 30 de grade - exemplu pentru turmă

Măscuțatul de el..

Poate că v-ați săturat de atâta batjocură, incompetență și corupție - noi sigur, da!

Se pare că avem și omul care îl va înlocui pe impostor zilele astea, deși nu îl invidiem deloc pentru situația preluată, dar măcar are orașul șansa de a cădea pe mâini bune: Avram Fițiu - noul primar al Clujului. Să fie într-un ceas bun și mai ales: ieșiți la vot!

joi, 3 septembrie 2020

Asfalt tango cu Emil Boc

Vajnicul și onestul nostru primăraș, a ajuns din nou în atenția presei naționale - câteva fapte pe care onor presa locală, le-a cam trecut cu vederea:

  

Primarul Clujului, Emil Boc, a început să-și scoată tot mai des capul tot mai pleșuv într-o emisiune de propagandă ieftină moderată de o fosta purtătoare de cuvânt iohannist. Boc vrea să ne convingă iar că este „unitatea de măsură a onestității”, cum l-a catalogat părintele său spiritual Traian Băsescu, acum vreo 16 ani, când i-a predat șefia PD. Că nu este așa o pot demonstra câteva amintiri sau întrebări legate de relațiile și afacerile sale cu turcii lui Băsescu de la firmele Kiatt Group și King Entreprises, cu protejații lui Blejnar și Coldea, de la firma româno-cipriotă Oscar Downstream, cu afacerista arestată în cazul Ayahuasca, Vanessa Youness, sau cu unii dezvoltatori imobiliari din Cluj Napoca.

S-a dedulcit primarul Clujului la mită cu păr?

Firmele Kiatt Group și King Entreprises au fost deținute de oamenii de afaceri turci Mustafa Bekar și Tamer Atalay, ultimul fiind președintele Camerei de Comerț Româno-Turce. Kiatt Group era profilată pe reparația și reabilitarea de străzi, iar King Entreprises pe amenajarea sau reabilitarea locurilor de joacă. Ambele firme au prins cheag în București în timpul mandatului de primar general al lui Traian Băsescu. După ce a fost ales primar al Clujului în 2004, la comandă șefului sau politic, Emil Boc le-a făcut pârtie celor două firme turcești și în urbea de poalele Feleacului. Reprezentanta celor două firme pe lângă primarul Emil Boc a fost o tânăra din pepinieră dâmbovițeană a PD, Liliana Călin. Kiatt Group a primit în 2004 primul contract de întreținere străzi din partea primăriei conduse de Boc, iar în 2006 a fost atribuit primul contract pentru amenajarea de locuri de joacă firmei King Entreprises. În cursul primului mandat de primar al lui Boc, Clujul a fost năpădit de locuri de joacă amenajate de King Entreprises, care a încasat nu mai puțîn de 30 de milioane de lei de la municipalitatea clujeană. În plus, șefa de atunci a Inspectoratului Școlar Județean Cluj, promovată în această funcție taman de liderul PD, Emil Boc, a solicitat tuturor grădinițelor și școlilor să amenajeze sau să reabiliteze locuri de joacă cu această firma.

După succesul deosebit înregistrat cu locurile de joacă la Cluj, tânăra Liliana Călin a fost cooptată asociat în King Entreprises, dobandind 10% din părțile sociale al firmei. Coincidența face că acesta era procentul pe care-l percepeau din valoarea contractelor majoritatea primarilor în perioada respectivă. În dată de 7 mai 2007, paparazzii de la CANCAN l-au surprins în București pe Emil Boc când i-a cumpărat și trimis Lilianei Călin, la sediul firmei King Enreprises, un cățeluș de plus aproape cât el de mare. Aceiași paparazzi au constatat că tânăra și-a petrecut noaptea ce a urmat în apartamentul în care adăsta primarul Clujului când venea în capitală pentru a participa la ședințe sau alte evenimente în calitate de președinte al PD. Coincidență face că, înainte cu doar patru zile, respectiv în 3 mai, Primăria condusă de Boc a încheiat cu firma Kiatt trei contracte cadru de lucrări (care au fost înregistrate sub nr. 35994/03.05.2007, 35996/03.05.2007 și 35997/03.05.2007). În anul respectiv, Kiatt Group a primit un contract pentru reparații străzi în valoare de 10 milioane de euro, cel mai mare contract atribuit până atunci de municipalitatea clujeană în domeniu. Ulterior, presă de scandal a denumit-o pe Liliana Călin „amanta lui Boc”, iar cei doi amorezi au avut probleme în familiile lor. După ce a devenit premier în decembrie 2008, Emil Boc a încercat să-l consoleze pe soțul Lilianei Călin, Dragoș Bogdan, numindu-l vicepreședinte al ANAF pe criterii numai de el știute. Nu a fost însă o numire cu noroc, pentru că, după câțiva ani, Dragoș Bogdan avea să fie arestat și condamnat în dosarul în care principala protagonista a fost șefa DIICOT, Alina Bica, având ca obiect despăgubirile de circa 130 de milioane de euro acordate de ANRP omului de afaceri Gheorghe Stelian, zis Stelu. Soțul Lilianei Călin a fost legat de această afacere în calitate de membru al Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în care a fost reprezentantul Ministerului Finanțelor. Dacă tot face paradă de onestitate, primarul Clujului ar trebui să clarifice dacă a beneficiat atunci de un peșcheș sexual, denumit în jargonul penalistilor și „mită cu păr”.

Nașul și cu finul au plătit tribut un miliard

Afacerile afaltatorilor turci de la Kiatt Group au înflorit și mai tare pe meleagurile clujene după ce Emil Boc a devenit premier în decembrie 2008 , iar funcția de primar al Clujului a fost preluată de Sorin Apostu, omul sau cel mai de încredere din primărie. Boc i-a delegat inițial atribuțiile de primar, iar ulterior l-a girat și sprijinit politic pentru a fi ales primar deplin. În decembrie 2010 municipalitatea clujeană a încheiat cu asocierea dintre firmele Kiatt și Diferit (o societate comercială aflată în siajul deputatului de Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, devenit secretar general al PDL și bun amic cu Boc) un contract în valoare de 600 milioane de lei, pentru reabilitarea unor străzi din Cluj-Napoca. A fost cel mai mare contract atribuit vreodată de primăria din Cluj pentru reabilitare străzi și unul din cele mai mari la nivel național. Firma turcească a fost asistată atunci că avocat de către fostul ministru al justiției și președinte al PNL, Valeriu Stoica, devenit între timp amic cu președintele Traian Băsescu și vicepreședinte al PDL. După niciun an de la semnarea contractului, primarul Apostu avea să fie arestat pentru mai multe infracțiuni de luare de mită, pentru care va fi condamnat definitiv la o pedeapsa de 4 ani și 6 luni de închisoare. Procurorii anticorupție l-au acuzat în dosarul respectiv pe patronul Kiatt Group, Mustafa Bekar, că i-ar fi achitat primarului Apostu o cursa de avion și o cazare la hotelul Marriot din București, precum și că ar fi plătit mai multe haine cumpărate de soția edilului șef de la un mall din Cluj.

Firma turcească a beneficiat în perioada respectivă de multă atenție și din partea Consiliului Județean Cluj, unde a devenit președinte în 2008 un alt apropiat al lui Boc, Alin Tișe, căruia primarul premier i-a fost nas de căsătorie. În 2011, finul lui Boc a atribuit unei asocieri în care firma Kiatt Group avea calitatea de lider cel mai mare contract de reabilitare drumuri județene din istoria Consiliului Județean. Obiectul contractului era reabilitarea a 438 kilometri de drumuri județene, iar valoarea acestuia era de 281 milioane lei. După câteva luni de la atribuirea acestui contract, președintele comisiei de licitație, Radu Bica, care deținea funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj (pentru care a fost recomandat de liderul maxim Emil Boc), avea să fie arestat pentru fapte de corupție, pentru care a fost condamnat ulterior la 5 ani de închisoare. În perioada 2004-2012 asfaltatorii turci de la Kiatt au beneficiat de contracte în valoare de circa un miliard de lei din partea administrației municipale și a administrației județene care se aflau sub conducerea sau sub influență lui Boc. După ce Emil Boc a redevenit primar al Clujului, în 2012, firma turcească a mai încasat 183 milioane de lei de la municipalitatea clujeană. După ce Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni în decembrie 2014, Primăria Cluj-Napoca a mai atribuit firmei Kiatt un contract în valoare de 24 milioane de lei. Vreme de un deceniu, firma turcească a deținut însă monopolul lucrărilor de reparație și asfaltare a străzilor din Cluj-Napoca. Tot în 2014, Consiliul Județean Cluj, cu conducere și majoritate USL din 2012, a reziliat contractul încheiat cu asocierea condusă de Kiatt întrucât a capotat cu reabilitarea a 12 drumuri județene. După ce a redevenit președinte al Consiliului Județean în 2016, Alin Tișe a anunțat deblocarea contractelor cu Kiatt Group pentru reabilitarea unor drumuri județene, dar firma turcească a solicitat suplimentari de fonduri pentru acestea. În toamna anului 2017, firma Kiatt a anunțat că a intrat în procedura de insolvență. Așa s-a încheiat o poveste cu mulți bani, cățeluși și cadâne.

Frimoasă și firească poveste despre capitalism. Nimic nefiresc și corupt pentru moralitatea din lumea bună a celor ce fac avere.
Bizar și supărător este că banii pe afaceri, cei mulți, mulți îi iau turcii toți buni și cinstiți, iar românii care se aleg cu mărunțișul ajung pentru corupție la închisoare. 

  1. O sa vedeti ca dosarul cu „cazul Ayahuasca, Vanessa Youness plus ceilalti” se va clasa. Nu exista probe beton pentru a continua! Mai ales ca USR asociatii pnl la guvernare, au declarat cu gura deschisa ca sunt hotarati sa legalizeze narcoticele/drogurile in romania! Interesul e urias si pentru destule legi care i-ar pedepsi in multe infractiuni prevazute in actualele Coduri Civil si Penal! Ce sa vezi, Codul Penal si Codul Civil va fi nul! Va trebui iar modificata legislatia, si haosul continua in aplicarea legii pe teritoriul romanesc!

  2. catindatul la primaria Clujului cine sa fie ? ala care ca cazut intro transmisie in direct ! de ce a luat cele 20 miliarde euro imprumut de la FMI pt.? ce a facut cu acesti si cu cei furati din salarii, pensii? de ce a defiintat scoli,gradinite,spitale? salariile cadrelor didactice nu au fost recuperate nici in 2020 !
    P.S. catelusul facut cadou era o trimiterea la pozitia adoptata?

  3. Permiteti domnule Emil sa adaug ca trecerea de la capitalism la economia etatizata in Romania s-a facut odata cu schimbarea regimului politic cauzat de ocupatia militara sovietica de coniventa cu marile democratii ale Lumii Libere. Trecerea s-a facut, surprinzator pentru teoreticienii superioritatii capitalismului de ieri si de azi,fara distrugerea economiei nationale,intr-o singura zi, prin Legea 119/ 11iunie 1948, Legea Nationalizarii.Mai mult, comunistii au trecut masiv la reconstructia tarii secatuita de anii de razboi si s-au facut investitii fara precedent in economia Romaneasca, an de referinta 1938,climaxul economiei capitaliste. Nota bene-reconstructie tarii s-a facut concomitent cu plata uriaselor despagubiri de razboi catre URSS, si asta s-a putut face numai pentru ca au muncit eroic mii si mii de specialistii patrioti, de intelectuali devotati, tinerii si cei maturi,parintii si bunicii nostri,pentru modernizarea Romaniei.

    Se dovedeste insa ca miscarea de re-volutie, sau involutie, numita tranzitia la economia de piata,care se tot face de 30 de ani,este doar spolierea si jaful comis asupra finantelor tarii, distrugere a ceea ce s-a construit vreme de 45 de ani,acaparerea resurselor minerale si naturale de catre capitalul strain,iar jaful continua nestingherit. Manoperele de hotie si jaf organizat sunt acoperite si protejate de Securitate si de Justitia comandata, care vezi Doamne, s-au anagajat intr-un efort de creare a clasei de mijloc auohhtona , atat de necesara dezvoltarii Romaniei , asa numitii ‘re-starteri’, cum le ziceau ambasadorii lui Big Brother. Evident,acestia fiind declasatii din Coloana a V-a #Rezist! Toata colcaiala asta viermanoasa este o mizerabila organizare antinationala si nu este intamplator ca Securitatea este singurul organism din vechiul regim care supravietuieste si infloreste, dupa ce a intrat sluga la Big Brother,iar Armata Tarii este desfiintata ,practic Romania avand mai multi generali decat caporali!

  4. Au trecut vreo 10ani si nici pana acum nu s-a aratat destinatia celor 23 miliarde euro imprumutati! Ce sperante sa mai ai dupa „firimiturile” lui Catu de la FMI?

  5. „Mită cu păr” ?? Ati avut ocazia sa vedeti un pechinez care tocmai doreste sa-i faca „o bucurie” unei femele de dog german ? … Saraca piticanie de Cluj, cred ca nici macar o femeie gonflabila, si aia resapata si vulcanizata de citeva ori, nu se uita la el ! Asa ca, la dimensiunile lui, probabil ca era la magazinul de jucarii (sexuale) in cautarea unei papusi Barbie, de ocazie ! Se aude ca ar fi dorit si o pereche de catuse, dar in final si-a zis ca e de rau augur … 

    1. Este cunoscut faptul ca Boc le cam avea cu mita cu pilozitati. Cand a venit ca premier si-a adus si amanta de la Primaria din Cluj, o blonda care arata bine de tot, caruia Boc i-a asigurat un apartament in Bucuresti si care a starnit mare rumoare in presa cand a fost paruita de sotia legitima a lui Boc.
      Cat despre afacerile oneroase ale Bocului, stiu ca se discuta la un moment dat de un dosar penal la DNA in care ar fi fost implicat, dar despre care bineinteles ca nu se mai aude nimic. Hotii, escrocii si coruptii nu pot fi din alta parte decat de la PSD.
      Nici nu ma mir de afacerile lui cu turcii, numele fiindu-i predestinat deoarece in limba turca Boc inseamna acel ceva care pute rau.
      Eu as fi vrut sa asist cand turcii i se adresau: ,,D-le Boc….” si sa vad reactiile de pe fatza lor……[Leo]

    2. Asta e nimic…desi il protejeaza colega Codruta, sa vedeti ce iese in instanta in dosarul lui Vladescu!

sursa: Cotidianul 

Doar cei mai neinformați sau cointeresați dintre noi îi mai pot gira încă un mandat lui Boc, iar Ungureanu e alt specimen care clar nu are ce căuta în primărie. Din fericire există alternative: Avram Fițiu, sau Valentin Cuibus. Încă nu sunt hotărât pentru care dintre aceștia voi vota, dar în mod cert nu îl invidiez pe viitorul primar pentru dezastrul moștenit.