Pentru un Cluj nou, prielnic, prietenos, sustenabil.

luni, 18 noiembrie 2019

Clujene, îi (mai) poți suporta pe toți șefuleții ăștia?

Aceasta este organigrama primăriei Cluj - o schemă infestată de șefi și șefuleți paraziți care sug banul public (taxele și impozitele noastre), mai abitir decât noul prim-ministru vodca dis-de-dimineață (că așa se mai află prin țară).


Bocul, cel care vorba lui Octavian Paler: "Boc este unitatea de măsura a slugărniciei", a înghesuit în primăria orașului nostru o mulțime de incompetenți obedienți precum el, proveniți din acelaș mediu rural - nu că aș avea ceva cu țăranul care își vede de gospodăria lui; de fapt, acesta este sarea și piperul pământului. 

Cei care însă pe nemerit încearcă și-apoi chiar reușesc ca să parvină în Cluj, trași în sus de alții ca ei, nu sun țărani sadea și nici orășeni, ci doar niște nulități - așa cum este șeful lor. 

Astfel, orașul nemțesc Berlin cu cei aproape 3,5 milioane de locuitori, adică de 5 X mai mulți decît cei ai Clujului, are în organigramă doar 207 angajați. 

Comparați asta cu armata de aproape 1,100 dintre care unii sunt doar niște tăietori de frunză la câini care ne costă 36 de milioane de euro/an în salarii și bonusuri dintre care aproximativ 40 de milioane de Lei, au fost acordate ilegal în doar un an, potrivit Curții de Conturi.

Oameni buni, nu-ș cum să zic și să traduc, dar asta e batjocură pe față. Cu cât îl mai tolerăm pe papagalul utecist, cu atât ne dovedim mai lipsiți de discernământ, ca să nu spun cuvântul "tâmpiți", că mocănașul ne ia ca atare de 15 ani încoace.

Poate că măcar în al XII-lea ceas și timpul curge repede, ne vom trezi și coagula pentru a pune în fruntea urbei noastre un clujean a cărui inimă să bată pentru orașul ăsta și nu să intre în fibrilații de frica mafiei multi-milionarilor securiști sau aflați în pat cu ei. 

Nu ne pierdem speranța știind că merităm cu mult mai bine de atât. Lăsați un mesaj, veți fi contactați și fie ca la anul pe vremea asta, să punem de-o binemeritată petrecere!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Păreri, sugestii, comentarii? Vă așteptăm cu drag.