Pentru un Cluj nou, prielnic, prietenos, sustenabil.

luni, 15 iulie 2019

Sportivul nostru primăraș: "am făcut parte din aceste momente incredibile"

Cioc-boc, pacostea care din nefericire încă mai încălzește scaunul unui viitor adevărat primar al Clujului, nu ratează absolut nici o oportunitate de a-și face imagine, căci dacă substanță nu e, barem imagine să fie - ambalaj sclipicios și nu prea, care înfășoară.. nimic.

Astfel, dânsul a fost la Wimbledon când Simona Halep ne-a adus un rânjet de român mândru pe față, dar vedeți, el nu a "luat parte", ci a "făcut parte", adică prin trucul acesta verbal, micuțul utecist se face co-părtaș al victoriei Simonei.

Sunt aici, la Wimbledon, nu aveam cum să absentez. Suntem o mână de români cu suflet mare, care aşa cum am putut am luptat cu publicul englez, mare susţintător al Serenei, dar am reuşit să câştigăm respectul. Este o realizare fantastică a Simonei, pentru ea, dar şi pentru tot sportul românesc şi mă bucur că am făcut parte din aceste momente incredibile.

Omulețul le aduce din condei într-un chip nemaipomenit, dar trebuie înțeles: ăsta e trecutul lui de trombonist comunist, apoi de lingău al oricui s-a aflat la putere, sau chiar al celor care s-au aflat pe sub biroul lor - cică lua poziție de drepți în fața țigăncii din Pleșcoi. Dar clujenii adevărați nu iartă - iată:


Nu mai conteaza ca totul e varza la Cluj, marele Boc e din nou pe val, a jucat cartea norocoasa si urmeaza ca la Cluj sa se deschida terenuri Rolland Garosuri si wembledoane, totul in aplauzele prostimii tampe si fara memorie. In spate zambeste satisfacut tata Ucu si mosneagul miliardar, Tiriac care cu acesta ocazie va incepe constructia unui cartier exclusivist si cladiri birouri. Joaca tare Piticul atomic, cu asta va inchide multe guri care il critica. Din pacate.
Nu ai bagat de seama ca poza nu e de la Wimbledon. Acolo toate scaunelele si tribunele sunt verzi, tarane! 
Aia e sala din Cluj 
pozanu e de la wimbleton ,e din Cluj.In Anglia langa teren au stat membrii casei regale.am urmarit ca majoritatea romanilor intreaga transmisie ,m-am bucurat,am plins,m-am emotionat dar faza cu boc nu a fost.Isi face si el putina campanie,de fapt cum a facut si doamna Firea la Bucuresti.
omul asta e un pericol pentru oras! stimuleaza distrugerea oricarei urme de civilizatie si pune in schimb parangheliile retardatilor migrati aici din toata tara! aruncati dracului la gunoi mafia portocalie care a facut zob Clujul meu drag!!!
@Ion A.: pai nu vezi ce a zis?ca Simona e model de urmat in viata,pana aici toata bune,dar el de ce nu invata cate ceva?e plina primaria de pnlisti habarnisti,cunoscuti,prieteni,angajati pe salarii mari,desi nu stiu nimic,eeh asta da model de urmat.
sursa: StirideCluj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Păreri, sugestii, comentarii? Vă așteptăm cu drag.