Pentru un Cluj nou, prielnic, prietenos, sustenabil.

miercuri, 1 septembrie 2021

Cadoul lui Boc către clujeni: locuitorii de la Pata Rît

Grăit-a Boc cum că îi pasă într-atât de cei care inhabitează zona Pata Rît, încît le construiește case noi, sau îi aduce în oraș pe banii contribuabililor, în cartiere de blocuri cu familii demult stabilite, pe măsură ce apartamentele sunt puse la vînzare.



”Zona de la Pata Rât s-a creat în jurul anilor 2000. Acolo s-a format o comunitate informală, fără niciun fel de urbanizare, fără niciun fel de acte. Ne-am trezit cu această problemă, pe care am abordat-o direct spre rezolvare.
Cum facem? În primul rând construim case în diverse puncte ale orașului sau ale comunelor limitrofe. Deja peste 60 de persoane au primit case și au fost extrase din comunitatea respectivă și își văd de viața lor, au un loc de muncă și își trimit copiii la școală. Acesta este primul lucru, construim și repartizăm. 
”Îmi doresc ca Școala Traian Dârjan să fie o școală de elită. Dacă înainte erau 20% romi și 80% alții, acum este invers. Pentru că acolo, din nefericire, unii nu și-au mai trimis copiii la școală că nu sunt în siguranță, dar acea școală este de elită și o vom face de elită”
Trecem de acum peste celebra sa exprimare dezlînată, plină de derapaje logice, direct la idea de bază: deci Boc le face case din banii noștri, unora care nu vor să muncească, în vreme ce omul normal, muncitor și plătitor de taxe, trebuie să devină sclavul băncii pentru 30 de ani, în cazul bun în care îl duce sănătatea! 
Dacă asta nu este o imensă injurie adusă Clujului, iată și insulta: ne topește banii, pentru cea care își bătucea genunchii pe sub biroul matrozului chior, ea însăși de aceiaș extracție, dar una de viță mai nobilă, de pe centura Buzăului:

 

Geo
Vreu si io o casa din asta, sosiala. Moncesc shi platasc taxa shi ompozite in Kloj de vreo cinspi ani, da nu permit sa iau o casa sau batar un teren.
Gata cu milogeala, mereti la lucru, ca in cluj gasiti de facut ceva in toate domeniile, ***u-vangura de hoti ce sunteti in frunte cu primaru cosas.

Mihai
Vine Udrea cu blocurile de asta vrea sa-i mute, nu de dragul lor, asta nu iubește decât banul, ăștia îs amarati, dar au o șansă cu ocazia asta.

dada
@Mihai: Corect, sa le faca udrea o telegondola de la pata rat la aeroport si la iulius mall. Problema rezolvata.

ana
Si cine le va platii utilitatile si mizeria care o fac, cetatenii din Cluj, nu????? Romii au avut locuinte in centrul orasului sau cartiere, nu le-au platit si au fost evacuati. Cum credeti ca vor fi integrati daca nu muncesc majoritatea??? Vin la cersit in centru sau cartiere....Au fost ajutati de toate regimurile si degeaba, sunt tot nomazi si nu vor decat pomana.

clujean
@ana: De unde "au avut" locuinte in centrul orasului ???? Te pomenesti ca or fi urmasi ai grofilor unguri ! Fatucaaaa, mai usor cu pianu' ca se varsa clapele !

@clujean: ia' încearcă cartierul Andrei Mureșanu, vis-a-vis de Pașapoarte! Acum hălăduiesc în Piața Cipariu, deci ultra-central. Nu ai ochi să vezi, sau negi intenționat adevărul?

Tit
Ideea in sine de-a face ordine in partea aceea al orasului este binevenita, a devenit o necesitate. Nu poti sa treci cu masina fara frica ca iti sare unul in fata si-l omori, ori ca-ti arunca careva cu vreo piatra, ori, fiindca treci cu viteza redusa, sa nu-ti dea cu mana in masina. Nici nu se sinchisesc sa se traga din drum. Oameni, copii, catei in mijlocul drumului. Canapele, hartii, plastic, mizerie aruncate talmes-balmes langa bordura, pe trotuar, si culmea ca pe acolo trece pista de biciclete inaugurata acum cativa ani. Odata am avut curajul sa trec pe acolo cu bicicleta, dar nu mai doresc sa traiesc inca o data acea experienta.
In primul rand ar trebui instituita, impusa ordinea la Pata Rat, educati sa se reobisnuiasca acei oameni cu comportamentul civilizat, nu " rasfirati " si lasati in carca altora sa incerce sa-i educe. Nu avem pregatire si nici timp de asa ceva. Suntem prinsi in educarea altora veniti din diferite zone ale tarii, doar al celor certati cu bunul simt si comportament, atrasi de mirajul Clujului Bochist ca molia de lumina.

clujean
@Tit: Da, ai dreptate. Se poate face lucrul asta doar in timp, probabil intr-o generatie. Pe tzzziganul ala matur, obisnuit cu lenea, furaciunea si mizeria nu-l mai schimbi. Poti insa (cu greu, ce-i drept) sa-i schimbi puradeii... 

M
Daca mergeți pe FB grupul civic o să vedeți acolo presiuni imense făcute de ong, cred că și usr, sub deviza "cași sociale" pt ca o anumită categorie să primească locuințe gratis. Daca îndrăznește cineva sa întrebe dacă se adaugă și o obligație de munca alaturi de aceste beneficii sau daca îndrăznești să denunți comportamentul uneori nu tocmai civilizat al acestor beneficiari, ești făcut în toate felurile (rasist, îmbuibat cu nasul pe sus, care daca chiar muncește și își plătește corect ratele/ impozitul etc nu are niciun drept să ceară același lucru de la alții, doar să plătească în continuare și să nu ridice pretenții de civilizație)

#25 
Piticu' face case pentru alegatorii lui , din banii lui sau ai "cetatii" ?
Face case din taxele si impozitele care le platim ?.
DNA, ANAF, Curte de Conturi mai dormiti ?.

O sa dezmembreze casele, vand materialele si ajung inapoi la pata rat :)

Marius G.
Ce bine sta pancarda de la Untold =)) .
Ajutoarele sociale si locuintele ANL sunt degeaba, cel mult solutii de termen scurt dar nu poti scoate oamenii din saracie cu asemenea solutii.
Daca chiar exista dorinta de ai ajuta pe acesti oameni, ar trebuii sa li se dea o bucata de teren, ca sunt destule zone in tara asta dominate doar de boscheti si rozatoare, sa isi dezvolte singuri comunitatea si sa invete sa munceasca pentru a obtine foloase.

bla-bla
@Marius G.: Da, suna bine ce zici tu. Dar pe potentialii beneficiari i-ai intrebat? Am eu o banuiala ca nu vor vrea sa se mute nicaieri unde trebuie sa puna osul la treaba.

Alex M
Nu înțeleg cum am ajuns sa fim în minoritate la noi în tara! Sa fim noi clujenii, bătaia de joc a unui primar incapabil, în favoarea unor specimene pe care oricât ai incerca sa ii educi nu faci oameni din ei niciodată. Am ajuns discriminați noi romanii, iar ei ne iau la mișto împreună cu Boc, care face orice pt ei. Ajutoare sociale, case, ajutor din alte tari (habar nu are nimeni câte sute de mii de euro se învârt de la străini, bani trimiși pt gunoaie), transport gratuit cu 3 autobuze, ca acum atâtea au, apa gratis care le merge non stop plătită din banii primăriei și multe altele. Și alții stau și se chinuie o viata și tot nu au nimic, nu pot sa fie lângă copii sau părinți deoarece trebuie sa lucreze zi de zi, ori sa plece în străinătate sa își facă un rost în viata, departe de familie, iar la jegoșii ăștia li se trimit o groaza de bani din alte tari și tot asa sunt. Au distrus o școală, au facut-o școală de țigani, le-au băgat autobuz special doar pt ei sa ii lase în fata colibei zilnic, iar copiii normali stăteau cu frica în stație din cauza lor. Pai ăștia au ajuns sa ne reprezinte?? Noi suntem de vina, pt. ca nu avem curajul sa protestam și sa ne spunem oful și stam și ne chinuim ca lor sa le meargă bine!

Antonelia
Luuuumeee .. nu intelegeti ce face gunoiul Asta de fapt?!?? Pregateste locul liber PT cartierul lui udrea .. teren perfect plus scapa de sobolanui AIA care alungau cumparatorii...

omg
@Antonelia : scapa de indieni dar groapa de gunoi tot la 5 min de cartierul lui Udrea ramane...si pute de te indoaie acolo (adulmecă Clujul mai des, prietene, e peste tot - nota redacției)

2000 euro mp
Foarte bine! Altii platesc rate 30 de ani si cei care cersesc primesc pomana electorala...oras de 5*...

omg
@2000 euro mp: daca nu ti-a placut in chirie te-ai bagat in rate pana la batranete...sa ai sanatate sa le platesti

Oare are legatura cu cartierul sf al d-nei Udrea, ala cu drone?

Ion
@ : precis.eu propun să facă case la câmpenești acolo unde și-a cumpărat și domnul Boc sa fie vecini.

Alex
Sa traisca udrea si al ei cartier. Cum se rezolva orice cand apare cine trebuie :)

Pe banii ma-sii s-o faca

Cu mulțumiri speciale onegeurilor preocupate pentru a-i stârni împotriva noastră și a-i nemulțumi de condițiile de viață creeate și întreținute chiar de către părinții lor! 

M-a pălit o idee: ce-ar fi ca finul Păunel să fie instaurat ca lider natural acolo? Măcar atunci oamenii nu ar mai putea da vina pe alții pentru soarta lor!

    
     

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Păreri, sugestii, comentarii? Vă așteptăm cu drag.