Atunci când mitomanul de profesie riscă să fie dovedit, se întrece pe sine trăgând un trombon mai mare decât de 10 X statura sa:
Deci orașul nu numai că nu are un metrou, nu doar că nu are un plan de finanțare pentru un metrou și nu numai că nu are nici măcar pe hârtie un plan de proiect de implementare al zisului metrou, dar mincinosul deja dă pe dinafară, "extinzând" inexistentul metrou, către cartiere care nici străzi decente, iluminat public, sau salubrizare cum trebuie nu au - de fapt, Clujul în sine e un morman de gunoaie - fotografie de acum câteva zile:
"Metroul de la Cluj, pe care Emil Boc a anunțat că îl și extinde spre Sopor, de la linia principală Florești - Aeroport, care încă nu există nici în proiect, nu prea are șanse de a accesa fonduri europene.
Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat la Cluj că fondurile pe infrastructura mare, în exercițiul financiar viitor al UE - 2021 - 2027, care acum se negociază, au scăzut la 6 miliarde de euro, de la 10 miliarde de euro cât au fost în actualul exercițiu. Întrebată despre metroul de la Cluj, promis de Emil Boc, Roxana Mînzatu a spus că teoretic ar fi posibil, dar Clujul trebuie să aibă o societate de genul Metrorex și studiile făcute."
”În prezent, în România, numai Metrorex este eligibil pentru zona de investiții pentru metrou."
Să cazi pe spate, nu alta, dacă nu l-ai cunoaște pe mincinos! Doar unul total tâmpit mai poate pune botul la astfel de vrăjeli - vestea cea bună este că dovedim că ne trezim - Vocea Clujului grăiește, să îi dăm cuvântul:
Clujul n-are nevoie de metrou,dar ar avea nevoie de mutarea aeroportului in alta locatie.
sa fim realistiAr trebui discutat despre proiecte cat ede cat realiste si care au o oarecare sansa de implementare. Pana la metrou, poate ar trebui sa se faca un studiu serios despre constructia unor tuneluri gen regionala-pod ira, pod manasut floresti, etcChiar trebuie sa fie votat acest individ inca un mandat? Nu-i ajunge?
@ : pai daca ne ia de prosti
Statia SoporUrmeaza statia Sopor, se deschid usile pe partea dreapta.
Metroul Clujului.... și sula cerbului de aur. Un pitic mincinos ne aburește necontenit, dar de ar mai prinde încă un mandat. Tâmpiți de tot am fi..
euMincinosul Boc e responsabil de ghetto-izarea Clujului, de aparaita de ghetto-uri fara infrastructura in loc de cartiere
CalinMetrou, funicular pe Cetatuie, monorail pe Somes, tunel rutier pe sub centrul orasului... Sunt doar cateva din visele primarului Pinocchio...
Vis frumos@Calin: Din pacate cu visele astea a castigat 4 mandate de Primar, sa speram ca al 5-lea va fi alt fel de mandat, de 30 de zile si apoi sentinta, macar pentru batjocora adusa orasului!
Ha haMetroul este deja depasit din punct de vedere smat-cibernetico- robotic , avem incredere in domnul Boc ca va implementa de la anul ce vine, chiar din preajma alegerilor locale, Teleportarea locala, judeteana, nationala , internationala si galactica. Instalatia se poate monta pe acoperis sau chiar in balcoanele clujenilor. Totul e sa votati Boc!
În consecință dragi Clujeni, aveți opțiunile deschise: încă 5 ani de suferință și batjocură , ori un primar nou, cinsitit și capabil pe care urmează să îl identificăm în cel mai scurt timp.euMincinosul Boc promitea si acum 5 ani daramarea garajelor... la fel minte oamenii si cu metro-ul. De fapt, mincinosul Boc e un impotent si incompetent incapabil.
sursa: StirideCluj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Păreri, sugestii, comentarii? Vă așteptăm cu drag.